COVID-19: Noi reguli de intrare în Franța pentru moldoveni

Franța impune noi reguli de intrare pe teritoriul său. În decretul din 13 august 2020, publicat astăzi în Jurnalul Oficial, este vizată și R. Moldova.

Mai exact: cetățenii R. Moldova care vin în Franța pe cale aeriană și care nu au asupra lor rezultatele testului COVID-19, realizat cu 72 de ore înainte de zbor, vor fi direcționați, la sosirea pe aeroporturile din Franța, spre un post de control sanitar care va permite realizarea unui asemenea examen. Sunt vizați și copii de la vârsta de 11 ani. Noile reguli intră în vigoare din 19 august 2020.

Subliniem că măsura se aplică doar pentru cetățenii R. Moldova care vin cu avionul în Franța.

Amintim că purtarea măștii în aeroport și avion este obligatorie.

Precizăm că cetățenii europeni din statele membre ale Uniunii Europene pot intra și ieși liber în Franța. Nu există la momentul de față măsuri de carantină obligatorie pentru cetățenii statelor din afara Uniunii Europene.

Cu toate acestea, începând de sâmbătă, 15.08.2020, Regatul Unit al Marii Britanii va impune o carantină obligatorie de 14 zile tuturor cetățenilor care intră pe teritoriul britanic venind din Franța. Există posibilitatea ca Franța să impună aceeași măsură cetățenilor care intră pe teritoriul Franței venind din Marea Britanie. O decizie în acest sens încă nu a fost luată de autoritățile franceze.

De reținut că regiunea pariziană și departamentul Bouches-du-Rhône sunt noile zone de risc epidemiologic foarte ridicat în Franța. Guvernul Francez a autorizat prefecții să impună măsuri restrictive în aceste zone.

 

Articole similare
Comentarii