Alina Cumpan: ”Într-un bagaj a trebuit să îmi pun toate amintirile și bucăți din propria-mi existență”

Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS continuă seria de interviuri cu conaționalii noștri stabiliți în străinătate în cadrul proiectului ”Diaspora românească în acțiune”.

Conaționala noastră, Alina Cumpan, stabilită de 10 ani la Cicago, originară din Caraș Severin, este o adevărată ambasadoare a culturii și tradițiilor noastre românești în SUA. Faptele ei vorbesc de la sine: Alina Cumpan organizează nenumărate acțiuni, evenimente prin care promovează identitatea noastră românească.

Parcă și Dumnezeu e mai aproape de cei ce pleacă

Unul din principalele motive pentru care a plecat din România în 2010 au fost instabilitățile socio-politice care i-ar fi putut periclita viitorul.

”Plecând din Romania am luat tot ce a reprezentat frumosul țării în care m-am născut și m-am format ca om. Mi-am luat cu mine steagul și biblia, din toată biblioteca. Parcă și Dumnezeu e mai aproape de cei ce pleacă”, a povestit Alina Cumpan cu multă emoție.

Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS vă invită să o descoperiți pe conaționala noastră Alina Cumpan în interviul ce urmează:

*Acest proiect este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului -Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

*Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Articole similare
Comentarii