De mâine, luni, 11 mai, noi măsuri intră în vigoare pe teritoriul Franței

De mâine – luni, 11 mai, noi măsuri intră în vigoare pe teritoriul Franței, în cadrul planului de relaxare a restricțiilor de izolare a populației. Totodată, starea de urgență a fost prelungită până la data de 10 iulie 2020, informează Ambasada României în Franța.

Iată cele mai importante măsuri noi care care au fost precizate în cadrul conferinței de presă a Premierului Edouard Philippe, la data de 7 mai și care intră în vigoare de mâine:

? Deplasările pe distanțe de peste 100 km

✅ Vor fi limitate la motive profesionale și familiale cu caracter urgent. Un document justificativ-tip va fi necesar, va fi disponibil pe site-ul Ministerului de Interne. Drumurile mai lungi de 100 km vor fi autorizate în limitele departamentului de domiciliu. Nerespectarea acestei reguli este sancționată cu amendă de 135 de euro, care poate crește în caz de recidivă.
✅ Vor fi controale ale poliției și jandarmeriei pe arterele rutiere, în gări și aerogări.
✅ La orice control este necesar un document din care să reiasă domiciliul.

? Transportul în comun

✅ Traficul în mijloacele de transport în comun va fi redemarat, dar nu la capacitatea maximă (ex. regia transportului public parizian – RATP prevede un trafic de 70% din capacitatea normală). Un scaun din două va fi accesibil.
✅ Este obligatoriu pentru călători să poarte mască de protectie. Nerespectarea acestei măsuri se sancționează cu amendă de 135 de euro.
✅ În regiunea Ile-de-France, la orele de vârf, transporturile vor fi rezervate persoanelor care dețin un document justificativ din partea angajatorului sau care au un motiv urgent (convocare de către un judecator, însoțirea unui minor etc.). Nerespectarea acestei reguli se sancționează, de asemenea, cu amendă de 135 de euro.
✅ Formularele tip necesare deplasărilor cu transportul în comun sunt disponibile pe următoarele linkuri

*Formular tip – document justificativ pentru un motiv urgent  – https://www.prefectures-regions.gouv.fr/ile-de-france/content/download/69382/451279/file/Auto-attestation_VF.pdf?fbclid=IwAR2SRhOlSKkxxbfJYo0f5G9Ree_KnfQedjGlnIUh9Dhdf7giDdi751me8hw

**Formular tip – document justificativ pentru deplasările profesionale (se completează de către angajator) –  https://www.prefectures-regions.gouv.fr/ile-de-france/content/download/69388/451303/file/attestation%20professionnelle-PDF_VF.pdf?fbclid=IwAR3RKjGULwfyluNxM7PlXLMgP2dl6C8vIclAOR589acHULQQEBE1QoOb7qQ

? Redeschiderea parcurilor și grădinilor publice

✅ Va fi permisă, cu excepția departamentelor în « roșu »: Ile-de-France, Hauts-de-France, Bourgogne-Franche-Comté și Grand-Est.

Varianta integrală actualizată a calendarului anunțat de guvernul francez în cadrul planului de relaxare a măsurilor de izolare a populației în contextul epidemiei de Covid-19 este disponibilă pe pagina web a Ambsadei României în Franța.

Articole similare
Comentarii