Regele umorului moldovenesc, Gheorghe Urschi împlinește astăzi 72 de ani. S-a născut în 1948 în localitatea Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. A urmat cursuri de actorie la Școala de teatru “Boris Șciukin” din Moscova între anii 1965-1969. A debutat ca actor la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău. A jucat în multe piese de teatru și a regizat zeci de spectacole.
Acum doi ani îi făceam o vizită maestrului Gheorghe Urschi, în apartamentul său din Chișinău. L-am găsit atunci privind la Moldova 2 filmulețele sale din perioada de glorie. Erau anii 90, când Gheorghe Urschi aduna sute de oameni la umbra copacilor și le spunea bancuri, le descrețea frunțile și îi făcea să râdă. Astăzi este plin de un dor nebun după publicul său.
Am ținut neapărat să îi fac o vizită maestrului, să văd ce mai face, cum se simte, ce gânduri și emoții îl cuprind. L-am descoperit trăindu-și cu demnitate viața! Ceea ce m-a bucurat enorm să descopăr este potențialul imens pe care încă îl are de oferit regele umorului moldovenesc, un potențial care se poate manifesta și astăzi sub diferite forme. Gheorghe Urschi cu siguranță mai poate scrie piese de teatru, mai poate face filme, mai poate scrie pamflete despre viața politică moldovenească. Dar cred că are nevoie de susținerea noastră, a tuturor celor care îl apreciază. Are nevoie de susținerea publicului. Un artist are nevoie de public ca de aer. Așa e și în cazul maestrului Urschi.
Mai multe detalii despre vizita pe care i-am făcut-o maestrului citiți aici.
https://www.elenarobu.md/vizita-la-maestrul-gheorghe-urschi/
Gheorghe Urschi a reușit, de-a lungul celor peste 40 de ani de activitate, să scrie cărți („Dealul fetelor” (1977); „Insula adolescenței” (1980); „Băiatul cu ghitara” (1981); „Cazuri și necazuri” (1986); „Eu sar de pe fix” (1995), “Scrieri alese în 3 volume (2008) și piese de teatru (Mezinul” (1979), „Vom trăi și vom vedea” (1986), „Testamentul” (1992), „Testamentul – 2” (2001), „Doi cocori, două viori” (2003)), să realizeze numeroase emisiuni și concerte. Dintre piesele de teatru, spectacolul ”Testamentul” se joacă de aproape 20 de ani, fiind un record pentru scena basarabeană.
Maestrul este cunoscut și pentru filmele sale: ”Cine arvonește, acela plătește” (1989), ”Văleu, văleu, nu turna!” (1991), care rămân actuale în orice perioadă, iar voia bună este garantată. A devenit vestit și datorită emisiunii televizate ”Teatrul de miniaturi”.
În anii ’90 a colindat saltele Moldovei împreuna cu Maria Urschi (cea care i-a devenit soție), dar și cu artiștii neamului Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Împreună susțineau concerte pe unde apucau: la umbra nucului bătrân, în câmp sau în centrul satului.
Este impresionant cum reușea să adune sute de oameni care veneau să îl asculte. Nu era nevoie de casă de cultură sau evenimente pe Facebook pentru ca oamenii să vină și să îl aplaude. Chiar zilele trecute am descoperit câteva filmulețe pe youtube care ilustrează foarte bine ceea ce spun.
https://www.youtube.com/watch?v=BcHo9SCwT-w
În satirele sale, regele umorului moldovenesc a vorbit întotdeauna despre prostia omenească, despre lene, beție, corupție, iar astăzi cu siguranță ne lipsesc pamfletele sale. Ar avea despre multe să scrie și să vorbească, clasa politică de pe Bâc este sursă imensă de inspirație în acest sens.
În iunie 2011, Gheorghe Urschi a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare, printre care 4 luni la o clinică de reabilitare în Israel. La 20 iulie 2012, Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti i-a conferit titlul de „Artist al poporului” pentru succese în activitatea de creație și merite în dezvoltarea genului satirico-artistic. Pe 18 ianuarie 2014, de ziua sa de naștere, a devenit cetățean de onoare al orașului Chișinău, alături de artista poporului, Sofia Rotaru.
Maestrul Gheorghe Urschi își dedică viața, făcându-ne pe noi să râdem, este o misiune nobilă pentru că o vorbă veche spune că o zi în care nu ai râs este o zi pierdută. Gheorghe Urschi reușește să ne facă viața plină de sens și să dea culoare prin tot ce a creat și mai creează pentru noi.
Să ne trăiți, maestre, și să dea Domnul să ajungem cu toții să ne bucurăm de ziua când veți putea rosti din nou cuvinte!