Editorial Elena Robu: Manipulările din diaspora
Vă mai amintiți probabil de primăvara anului 2017 când la Veneția (Italia) a fost organizat un offline al diasporei care își propunea ”să răstoarne munții”, iar diaspora să devină o veritabilă forță, o voce care să conteze în luarea deciziilor acasă. Atunci, în 2017, mi-am asumat angajamentul de a da voce disporei, de a o face auzită cunoscută, prin realizarea emisiunilor/interviurilor cu și despre conaționalii noștri din diaspora.
A urmat o continuare a acestei reuniuni în 2018, la Chișinău, unde a fost prezentat și un raport a ceea ce s-a realizat pe parcursului unui an. Realizările, din păcate, nu au fost nici multe, nici spectaculoase. Așa ne place nouă, moldovenilor, să vorbim mai mult decât să facem.
În raportul pe care l-am prezentat în 2018, în calitate de moderatoare a emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA, precizam că obiectivul pe care mi l-am fixat în 2017 a fost realizarea unei emisiuni săptămânal, dedicată diasporei sau realizată cu un membru al Diasporei. Mi-am propus să ofer mai mult timp și spațiu reprezentanților din diasporă la emisiunea pe care o realizam atunci, dar și pe portalul www.elenarobu.md. Asadar, în perioada 2017-2018 am asigurat câte o emisiune pentru diasporă, din cele 4 pe care le realizam pe săptămână, adică 20 de emisiuni a câte o oră, care, în total, au acumulat peste 512 mii de vizualizări. Respectiv, pot spune cu fermitate că am realizat obiectivul propus, respectiv, am început să fac ceva pentru Diaspora printr-un exemplu propriu, stabilind niște obiective și realizându-le.
De regulă, din fiecare emisiune au fost realizate cel puțin 3,4 stiri care au acumulat la rândul lor câteva mii de vizualizari, unele chiar au depășit 10-12 mii de vizualizări fiecare. Astfel, doar din emisiuni au fost realizate circa 80 de știri care în medie au acumulat 240 mii de vizualizări.
Amintesc, au fost create mai multe grupuri de lucru la offline-ul din 2017 pe diferite domenii, inclusiv mass-media. Din această ultimă echipă am făcut și eu parte, dar și alți reprezentanți media de la Chișinău.
În calitate de reprezentantă a grupului de lucru mass-media, am prezentat un raport pentru perioada 2017-2018, din care a lipsit activitatea altor jurnaliști prezenți la offline-ul din 2017 și care s-au angajat în realizarea unor obiective, dar care nu au fost deloc realizate, fapt pentru care în raportul grupului nu au putut trece nimic la capitolul realizări pentru diaspora. Emisiunile Alb Negru de pe UNIMEDIA cu și despre diaspora și știrile din acele emisiuni, precum și 20 de pagini dedicate diasporei tipărite de Ziarul de Gardă, dar și emisiunea Cealaltă Basarabie de la Jurnal TV, dedicată diasporei au fost unicele realizări ale grupului mass-media.
Mai multe detalii despre acest raport găsiți accesând link-ul de mai jos.
https://www.elenarobu.md/raportul-grupului-mass-media-la-offline-ul-diasporei-faptele-vorbesc/
Însă ce s-a ales din toate acele promisiuni și speranțe din cadrul offline-urilor? Doar praful. De ce? Pentru că mulți din cei care au participat la aceste reuniuni ale diasporei au fost doar pe post de a trage sfori și a-și face propriile interese, unii umblând și cu interese de partid.
Rezultatul acestor offline-uri se vede foarte bine astăzi în Parlament. În funcția de deputat a ajuns una dintre organizatoarele acestor offline-uri, care arată o dată în plus că e suficient să te ocupi de organizarea unor sindrofii (băută) ca să ajungi în Parlament. Or, aceste ”băute-offline-uri” aveau ca scop realizarea unor pași concreți și nimic din acești pași concreți nu a fost făcut.
Vă las pe voi să decideți dacă vă place în continuare să fiți îmbobinați de acei basarabeni din diaspora (și de acasă) care, în afară de organizarea unor evenimente fără conținut, nu au alt scop decât să ajungă în funcții de conducere acasă.