Câte secții de votare vor fi deschise peste hotare pentru alegerile din 20 octombrie. Decizia a fost luată astăzi de Guvern

Guvernul a decis astăzi deschiderea a 85 de secții de votare peste hotare, în circumscripția uninominală nr. 50, care cuprinde țările din Europa de Vest, acolo unde vor fi desfășurate alegeri parlamentare noi în data de 20 octombrie 2019, în aceeași zi cu alegerile generale locale. Astfel, din cele 85 de secții de votare organizate peste hotare, 27 vor fi deschise în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare şi 58 suplimentare, anunță un comunicat de presă al Executivului remis ER NEWS pentru publicare.

Astfel, secțiile de votare vor fi deschise după cum urmează:
29 în Italia,
12 în România,
7 în Franța,
câte 5 în Portugalia, Spania și Marea Britanie,
4 în Germania,
3 în Irlanda,
2 în Grecia
câte un centru suplimentar de votare în Norvegia, Cehia, Letonia, Belgia, Polonia, Suedia, Estonia, Lituania, Ungaria, Austria, Bulgaria, Elveţia și Olanda.

Pe 20 octombrie, cetățenii moldoveni din cadrul a 3 circumscripții electorale uninominale nr. 33, 48 şi 50 își vor alege un nou deputat în Parlament, după ce aleșii poporului în cele trei circumscripții au renunțat la mandatul de deputat.

Este vorba despre Premierul Maia Sandu, Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase și Viorel Melnic.

Articole similare
Comentarii