Editorial Elena Robu: Emoționanta lecție de patriotism a ucrainenilor. De ce noi nu putem fi ca ei?

Pe 24 august ucrainenii au marcat 28 de ani de independență față de URSS. A fost un spectacol mai mult decât emoționant, care a impresionat o lume întreagă, a fost o lecție de patriotism cum mai rar ne este dat să vedem. Se întâmplă la 500 de km de Chișinău, unde noul președinte Volodimir Zelenski a luat decizia, calificată de unii ca fiind controversată, de a anula parada militară.

În opinia mea, a fost o decizie foarte inspirată ca, în această zi, artiștii să ia locul vehiculelor militare. Interpretarea imnului țării în diferite aranjamente și în diferite moduri a fost un moment unic, un moment cu adevărat special. Este de apreciat și faptul că au fost antrenați deopotrivă și copiii, tinerii în acest spectacol, au depus flori în memoria eroilor Ucrainei și au fost parte din această zi.

Anume așa, prin astfel de acțiuni, se cultivă patriotismul, apartenența la o națiune, la o țară și dorința arzătoare de a apăra această țară cu toată puterea și cu toată inima. Iată asta înseamnă schimbare a unei guvernări: schimbare de abordare, schimbare de viziune.

Гімн України на День Незалежності

На День Незалежності гімн України виконали в різних аранжируваннях і композитор Мирослав Скорик, і співачка Тіна Кароль, і навіть хіп-хоп виконавиця Аліна Паш.Як вам постановка Алана Бадоєва та Олени Коляденко?

Gepostet von hromadske.ua am Samstag, 24. August 2019

De ce noi nu putem fi ca ei?

Îmi pare rău să constat, dar moldovenii nu-s ca ucrainenii, deși suntem țări vecine (ieșite din același lagăr ex-sovietic), iar lucrurile despre care scriam mai sus se întâmplă la doar mai puțin de 500 km depărtare (distanța între Chișinău și Kiev). Unii moldoveni pur și simplu nu vor să accepte istoria, adevărul istoric că suntem parte a poporului român și că limba noastră este româna. Ei preferă să stea în două luntre, între Est și Vest, între Rusia și România, suspendați în timp și spațiu, fără identitate, fără apartenență la un neam și dirijați în continuare de ”Mama Rusie”.

Cum se poate că nu putem prelua exemple bune de patriotism de la 500 km (Kiev), dar acceptăm să fim conduși de la 1300 km (Moscova)?!

Și artiștii? Cine dintre artiști ar putea să ia locul vehiculelor militare de Ziua Independenței R. Moldova și să cânte imnul țării? Ei, artiștii, care cântă la concertele ce sfidează istoria neamului nostru și respectul pentru străbunii noștri?!

Și apoi, cât de mult imnul țării ”Limba noastră” ne reprezintă, de vreme ce în nicio strofă nu este scris negru pe alb că limba noastră este limba română?!

De ce băștinașii acceptă această mistificare a istoriei și această minciună a unui popor multietnic?! Unde ne este demnitatea de neam, verticalitatea, patriotismul?!

Și politicienii? Și guvernarea? Cine este gata să ia o asemenea decizie? Să dea o asemenea lecție de patriotism, de vreme ce s-a decis ca subiectele de geopolitică să nu fie abordate de către. Însă, nu vorbim aici despre subiecte de geopolitică, vorbim despre acceptarea unor adevăruri istorice, vorbim despre apartenența la neamul românesc, vorbim despre respectarea sacrificiului înaintașilor noștri.

Când va veni vremea să ne trezim, să ne deșteptăm din somnul cel de moarte?!

Articole similare
Comentarii