Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, anunță pe rețelele de socializare că începând cu 17 iulie 2019 au fost excluse certificatele de sănătate la admiterea la studii.
”Nimeni nu va mai solicita certificat de sănătate la admiterea la studii, deoarece este exclus din lista actelor obligatorii la admiterea în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior, un ordin comun, fiind semnat în acest sens de către miniștrii Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și Educației, Culturii și Cercetării (excepție specialitățile care necesită condiții fizice speciale – militari, sportivi, polițiști, pompieri, etc)”, a scris Ala Nemerenco pe Facebook.
Ministra spune că fiecare absolvent are dreptul prin constituție la studii, or, aceasta, nu depinde de starea lui de sănătate.
”Noi suntem obligați să-i asigurăm acest drept nelimitat fără nicio condiționalitate. Deasemenea trebuie asigurată respectarea dreptului la confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal, astăzi forma 086/e fiind pestriță cu date despre starea sănătății tinerilor. În același timp, ne-am propus să reducem povara pe instituțiile medicale care, pe lângă fluxul de pacienți, sunt nevoite să facă față numărului mare de solicitanți de certificate.
Să vă fie de bine și tineri, și părinți cu o mogâldeață birocratică mai puțin”, a conchis Ala Nemerenco.