Haos pe scena politică din R. Moldova: Ce avem și ce nu avem la momentul de față

Haos pe scena politică din R. Moldova. În momentul de față avem două guverne care s-au întrunit astăzi în ședință: Guvernul Filip – în clădirea Guvernului (care a fost împânzită de dimineață de polițiști și mascați) și Guvernul Sandu – în clădirea Parlamentului. Ambele guverne au luat decizii astăzi. Însă care dintre aceste decizii sunt valabile din punct de vedere juridic?! Este o ceață totală.

Câteva dintre evenimentele care s-au întâmplat astăzi, până la ora publicării articolului:

1. Alexandru Pînzari a fost demis din funcția de șef al IGP, la propunerea lui Andrei Năstase, noul ministru de Interne. În locul lui Pînzari a fost numit Gheorghe Balan.

2. Guvernul Sandu a demis-o din funcție pe șefa CNAM, Tamara Andrușca

3. În Parlament, deputații ACUM și PSRM au creat o Comisie de anchetă pentru investigarea furtului din sistemul bancar și falimentarea BEM

4. Decretul privind dizolvarea Parlamentului, semnat de Pavel Filip, a fost publicat în Monitorul Oficial

5. Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS) afirmă, într-un comunicat de presă, că nu au fost identificate riscuri și amenințări la adresa președintelui țării, Igor Dodon, și a membrilor familiei sale, precum și a altor demnitari care beneficiază de protecție specială. Se întâmplă după ce șeful statului a declarat că se fac presiuni mari la adresa familiei sale.

6. Ministerul de Externe de la Moscova salută formarea coaliției de guvernământ și a Guvernului Republicii Moldova

7. PDM inițiază campania de colectare a semnăturilor pentru demiterea lui Igor Dodon

8. PDM cheamă PSRM și ACUM la discuții! Cebotari, responsabil de organizarea dialogului

9. Ministerul Apărării: Accesul în toate instituțiile militare este interzis pentru oricine în afara personalului

10. Ucraina către politicienii R. Moldova: „Evitați lupta pentru putere”

 

Articole similare
Comentarii