Dramă imensă: A fost făcută publică identitatea moldoveanului care a decedat într-un grav accident rutier în Italia
Tânărul în vârstă de 19 ani, cetățean al R. Moldova, care a murit într-un teribil accident rutier lângă orașul Pordenone, regiunea Veneto era un mare sportiv. Presa italiană a făcut publică identitatea moldoveanului, dar și a tinerei de 16 ani, de origine albaneză, care a decedat în tragicul accident. Tânărul se numește Cătălin Fendic, era sportiv, făcea parte din echipa de handbal de la școala unde învăța și era pasionat de karate.
Cei doi călătoreau în aceeași mașină care la un moment dat s-a răsturnat într-un canal. Impactul a fost atât de puternic încât nu s-a mai putut face nimic pentru ca cei doi tineri să fie salvați.
O dramă imensă nu doar pentru rude, dar și pentru toți cei care i-au cunoscut. Unele dintre rudele celor doi tineri, după ce au aflat despre tragedie, s-au îmbolnăvit și au fost duși la spital.