Putin, despre acordarea cetățeniei ruse separatiștilor din Donbas: Cu ce sunt mai răi rușii decât românii?
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit „să restabilească complet” relaţiile cu Ucraina, cu condiţia ca acest lucru să nu aibă loc „unilateral”, după victoria în alegerile prezidenţiale a actorului Volodimir Zelenski.
În același timp, liderul de la Kremlin a adăugat că victoria largă a lui Volodimir Zelenski, un novice în politică, ales cu peste 73% din voturile exprimate în turul doi, simbolizează „eşecul total al politicii Poroşenko”, preşedintele în exerciţiu al Ucrainei, scrie lyberti.com.
Întrebat de jurnalişti, Vladimir Putin a reacţionat, de asemenea, la decretul semnat miercuri care facilitează acordarea naţionalităţii ruse locuitorilor regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei.
„Este ciudat că această decizie provoacă reacţii negative. Polonia emite asemenea paşapoarte polonezilor, România românilor, Ungaria ungurilor. Cu ce sunt mai răi ruşii ca polonezii, românii sau ungurii?”, s-a întrebat Putin.
„Asta cu atât mai mult cu cât aceşti oameni (locuitorii regiunilor separatiste) sunt privaţi de drepturile cele mai elementare”, a mai spus el.
Germania şi Franţa au condamnat joi, într-un comunicat, decretul lui Putin, apreciind că acesta este „în contradicţie cu spiritul şi obiectivele acordurilor de Minsk”.