O familie de români din Austria își caută cu disperare fetița de 13 ani. A dispărut acum o săptămână
Elisabeta Cârpaci, o minoră în vârstă de 13 de ani a dispărut în Austria pe 1 aprilie şi de atunci familia nu mai ştie nimic despre ea, iar poliţia austriacă informează că, momentan, nu au vreo informaţie despre locul în care se află, însă continuă cercetările, precizează heute.at., citat de observator.tv.
Fata de 13 ani are pașaportul și telefonul mobil la domiciliu, prin urmare nu este posibilă identificarea locaţiei folosind mobilul. Cu toate acestea, în ultimele zile, familia ar fi primit un apel cu număr privat, în care li se spunea că Elisabeta este bine acolo unde se află, după care apelantul a închis.
Minora are o constituţie slabă, părul negru, ochi căprui. Are o înălțime de aproximativ 150 cm şi cântărește 45 kg. Vorbește germană, engleză și română.
Polițiștii au transmis tuturor celor care au informaţii în legătură cu locaţia minorei să sune la 059 133/40 1133 (Comandamentul de Poliție al orașului Linz).