Cum poți deveni ”badantă” cu diplomă în Italia

Cum poți deveni ”badantă” cu diplomă în Italia, Având în vedere numărul mare al moldovencelor care fac munca de ”badantă” în Italia, am considerat destul de utile aceste informații care au apărut în presa italiană.

Așadar, vor fi organizate cursuri pentru a deveni ”bandantă” profesionistă. Se va întâmpla începând cu septembrie 2019, când o universitate de la Roma va organiza cursuri de formare profesională pentru badante. Cursurile sunt dedicate atât persoanelor care deja practică această meserie, cât și celor care au intenția să lucreze ca îngrijitoare.

Oficial, este vorba despre un curs pentru ”asistenții familiari”, dar practic vorbim despre obținerea unei diplome ca badante. Ideea aparține Senatului Academic al Universității Tor Vegata din Roma care și-a propus crearea unui parcurs de formare care să răspundă necesităților persoanelor fragile (autosuficiente sau nu), dar și familiilor lor. Cursul conține 250 de ore teoretice și 250 de ore practice, transmite www.corriere.it.

”Asistenții familiali sprijină familiile italiene în îngrijirea persoanelor cu dizabilități, vârstinicilor sau persoanelor cu diferite patologii cronice. Este de înțeles că alegerea persoanei care va avea grijă de un părinte sau de o rudă în vârstă nu este niciodată ușoară, mai ales atunci când îngrijitorul nu are o pregătire adecvată. Scopul acestui curs este de a umple un gol, de a pregăti cu experiență și profesionalism o categorie de lucrători care desfășoară activități extrem de delicate”, a declarat rectorul Universității de la Roma, Giuseppe Novelli.

Articole similare
Comentarii