Europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, consideră că odată cu învestirea Guvernului Filip instabilitatea politică din R. Moldova nu s-a încheiat. Parlamentarul a anunțat că mâine Parlamentul European va adopta o rezoluție prin care își va mainifesta îngrijorarea în legătură cu situația din țara noastră.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii AlB&Negru de la UNIMEDIA.
„Avem în această seară în Parlamentul European o dezbatere privind situația din Georgia, Ucraina și R. Moldova cu privire la implementarea Acordului de Asociere și Liber Schimb. Mâine vom adopta și o Rezoluție în care ne exprimăm îngrijorarea privind instabilitatea politică din R. Moldova. Pentru mine prin învestirea acestui nou Guvern nu există certitudinea că instabilitatea politică s-a încheiat”, a punctat europarlamentarul român.
Deputatul a mai adăugat că rezoluția va fi una în favoarea cetățenilor R. Moldova.
„Va fi o rezoluție în favoarea R. Moldova, dar destul de dură la adresa politicieniloc care au dezamăgit. Va fi rezoluție clară pe justiție, pe independența mass-media, una foarte clară legată de miliardul de dolari dispărut din bănci. Nu vor fi nume”, a mai spus Siegfried Mureșan.
Cu referire la învestirea Guvernului Filip, europarlamentarul a specificat că deocamdată nu este clar dacă țara noastră poate merge înainte pe drumul cel bun.
„Unul din așa-zisele partide pro-europene a contribuit la doborârea unui Guvern în luna octombrie trecut. Acest nou guvern nu este rezultatul alegerilor, nu este voința oamenilor, este majoritatea voturilor în Parlament, așa funcționează democrația, trebuie respectat, dar încă nu este clar dacă țara poate merge pe drumul cel bun înainte. Nu este clar din păcate. Noi vom urmări foarte atent acțiunile, nu declarațiile”, a conchis invitatul.