Tânărul care a fost premiat de Regina Marii Britanii pentru rezultatele excepționale obținute la Imperial College London
Cornel Micu, un tânăr cu rădăcini în comuna doljeană Ghidici, a fost premiat, duminică, de regina Regatului Unit al Marii Britanii, care i-a acordat medalia de aur ca urmare a faptului că a obţinut cele mai bune rezultate în perioada studiilor la KES Academy Sixth Form. Cornel a spus că, de obicei, aceste rezultate sunt obţinute de englezi, notează gds.ro și edp24.co.uk.
El a reuşit să facă performanţă în cei doi ani de studiu adaptându-se din mers la un nou sistem educaţional, iniţial fiind format în Italia, iar engleza fiind cea de-a treia limbă pe care a învățat-o. Premierea a avut loc la Palatul Sandringham, reşedinţa de iarnă a familiei regale. Momentul a avut o încărcătură emoţională aparte.
Premierea lui Cornel Micu cu Medalia de Aur de către regina Elisabeta a II-a a fost anunțată de presa din Anglia încă de la începutul anului, tânărul din județul Dolj fiind prezentat ca un student ce a impresionat repede staff-ul de la KES Academy Sixth Form (Academia Regele Edward al VII-a) din King’s Lynn.
Cornel a studiat iniţial în Italia, până în clasa a X-a, iar apoi s-a mutat cu familia în Anglia, adaptându-se la un nou sistem educaţional. Are 20 de ani și acum locuiește la Londra.
A reuşit să fie însă absolventul de studii liceale cu cele mai bune rezultate, iar vestea că va fi premiat de regina Marii Britanii a primit-o de la managerul KES Academy.
Cornel Micu spune că a avut emoţii pentru marea întâlnire, însă momentul a fost unul de mare bucurie, fiind împărţit cu întreaga familie. La prezentare, Cornel a fost însoțit de fratele mai mic Carlo și de părinții săi Cristian și Adriana.
Premiul are o însemnătate aparte. „Din câte am aflat, sunt primul european care obţine acest premiu. A mai fost, în urmă cu câţiva ani, o fată din China care a obţinut această medalie, dar, în general, au fost obţinute de englezi. Pentru mine, medalia semnifică o răsplată pentru munca mea, dar şi o inspiraţie pentru viitor, îmi arată importanţa seriozităţii în orice activitate“, a mai spus Cornel Micu.
Pentru Cornel a fost prima dată când a avut ocazia să o vadă pe regină, faţă în faţă
La ieşirea din curtea palatului familiei regale, Cornel a dat mai multe interviuri pentru presa engleză. Despre faptul că a fost premiat au aflat şi o parte din colegii săi de la Imperial College, unde studiază acum, fiind student în primul an. „La Imperial College suntem foarte mulţi în clasă. Suntem 200 de studenţi. Am fost felicitat de colegii apropiaţi“, a spus tânărul.
În prezent, Cornel Micu este student la Imperial College din Londra, unde a urmat specializarea Inteligență Artificială, din cadrul domeniului Informatică.
Mai multe detalii, aici.