Despre importanța înregistrării prealabile a diasporei la alegerile din 2019

Înregistrarea prealabilă a diasporei la alegerile din 2019: Recent, deputații au stabilit data noilor alegeri parlamentare care vor avea loc pe 24 februarie 2019. În discuție revine subiectul înregistrării prealabile a moldovenilor din străinătate pentru viitorul scrutin.

Consilierul juridic de la Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Sorina Macrinici consideră că ”înregistrarea prealabilă este destul de importantă, fiind unul dintre criteriile incuse în Codul electoral în luarea deciziei privind numărul și distribuirea geografică a secțiilor de votare de peste hotare. Acest fapt este indicat în art. 31 din Codul electoral”.

”La alegerile prezidențiale din 2016 și mai ales în dosarul cetățenilor din diasporă care nu au putut vota la alegeri din lipsa secțiilor de vot sau a buletinelor de vot cel mai mult s-a invocat ca argument faptul că oamenii nu s-au înregistrat prealabil și că autoritățile nu au știut unde să deschidă secții peste hotare”, a declarat pentru www.elenarobu.md, Sorina Macrinici.

Potrivit Regulamentului CEC, înregistrarea prealabilă se încheie cu 45 de zile înainte de ziua alegerilor. Asta înseamnă că moldovenii aflați peste hotare ar avea timp până pe 10 ianuarie 2019 să se înregistreze, dacă vor să participe la alegerile parlamentare. Însă această dată urmează să fie anunțată de către Comisia Electorală Centrală. Eu m-am înregistrat pentru alegeri încă la începutul verii.

M-am înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare din toamnă. Dacă sunteți în diasporă, faceți și voi la fel

Înregistrarea prealabilă se face foarte simplu. Deschideți site-ul www.alegator.md și urmați pașii.


Dacă sunteți în diasporă sau în timpul alegerilor din acest an vă veți afla în afara țării, faceți și voi la fel: înregistrați-vă prealabil pe site-ul www.alegator.md. În plus, în felul acesta putem contribui la deschiderea secțiilor de votare peste hotare.

Aveți două opțiuni: fie să completați formularul de înregistrare on-line fie pe suport de hârtie

Formularul de înregistrare on-line îl găsiți la rubrica ”Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md. Cel tîrziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, alegătorul poate anula înregistrarea efectuată anterior, ne informează Comisia Electorală Centrală.

Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova. Regulamentul privind înregistrarea prealabilă și modelul cererii pot fi găsite pe următorul link.

Până la această oră pe site-ul www.alegător.md s-au înregistrat 2 880 de persoane în 477 de orașe ale lumii

Cele mai multe înregistrări sunt în Canada (485), Italia (319), SUA (273). Cifrele neoficiale vorbesc despre aproape un milion de moldoveni care s-ar afla peste hotarele țării.

Deși această procedură a înregistrării prealabile este contestată în R. Moldova, în Franța de exemplu, un cetățean cu drept de vot, indiferent că se află în țară sau peste hotare, nu poate participa la alegeri dacă nu s-a înscris anterior în lista electorală. Înscrierile sunt obligatorii și se fac cu un an înainte de scrutin.

Ce prevede Codul Electoral cu privire la înregistrarea prealabilă și constituirea secțiilor de votare în străinătate

Articolul 30 Codul Electoral. Constituirea secţiilor de votare şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare
(2) Secţiile de votare se constituie de către consiliile electorale de circumscripţie în localităţi, în baza propunerilor primarilor oraşelor (municipiilor), sectoarelor şi satelor (comunelor), cu cel puţin 35 de zile înainte de data alegerilor, şi vor cuprinde cel puţin 30 şi cel mult 3000 de alegători. Pentru alegerile de orice nivel şi pentru referendumurile republicane, secţiile de votare se constituie în acelaşi termen. Sediile secţiilor de votare se stabilesc, de regulă, în sediile aflate în proprietate publică şi se amenajează astfel încît să faciliteze accesul în ele al persoanelor în vîrstă şi cu dizabilităţi.

Articolul 31 Codul Electoral. Particularităţile constituirii şi funcţionării secţiilor de votare din străinătate şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate
(2) În cazul alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi al referendumului republican, pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova se organizează una sau mai multe secţii de votare pentru alegătorii care se află în străinătate la data alegerilor.
(3) În afară de secţiile de votare prevăzute la alin.(2), vor fi organizate, cu acordul autorităţilor competente ale ţării respective, secţii de votare şi în alte localităţi. Organizarea acestor secţii de votare se stabileşte de Comisia Electorală Centrală, la propunerea Guvernului, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale.
(4) La deschiderea secţiilor de votare din străinătate se va ţine cont de următoarele criterii:
a) informaţiile deţinute de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova din ţările de reşedinţă;
b) informaţiile deţinute de către autorităţile publice centrale, inclusiv datele statistice oficiale relevante;
c) informaţiile obţinute în rezultatul înregistrării prealabile a cetăţenilor aflaţi în străinătate, conform procedurii stabilite printr-un regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală;
d) numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent;
e) alte date relevante, obţinute de autorităţile publice centrale, la solicitare, din partea autorităţilor ţării de reşedinţă, în condiţiile legii.

Articole similare
Comentarii