Cât ne costă formarea medicilor de familie? Fiecare contribuabil din Republica Moldova subvenţionează din propriul buzunar pregătirea medicilor şi a asistenților medicali. Mulți dintre ei, însă, decid să plece peste hotare.
Un studiu realizat de Biroul Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa în anul 2014 arată că în R. Moldova investiţia într-un medic de familie înmatriculat la buget, care a finalizat de curând rezidenţiatul, poate fi estimată la aproape 300 de mii de lei sau aproape 23 de mii de dolari.
Așadar, contribuabilii susțin financiar formarea medicilor, dar nu au parte de un sistem de sănătate mai bun, pentru că medicii pleacă în străinătate și astfel subvenționează serviciile de asistență medicală din țările mai dezvoltate, arată același studiu. Iată cum o parte din resursele investite în pregătirea cadrelor medicale sunt pur și simplu irosite.
Experții spun că, de ceva vreme, țara se confruntă cu o pierdere masivă de cadre medicale, iar cel mai acut se resimte lipsa medicilor de familie.
Însă, pentru a menține un sistem de sănătate viabil este nevoie de resurse umane și financiare, consideră experta internațională în sisteme de sănătate, fostă consilieră a fostului ministru al Sănătății din România, fostă expertă a Organizației Mondiale a Sănătății, Ala Nemerenco.
Ministerul Sănătății declară sus și tare că asigurarea cu personal medical este o direcție prioritară a Strategiei de dezvoltare a resurselor umane din sistemul sănătății pentru anii 2016–2025. Doar că realitățile sunt cu totul altele, iar cifrele vorbesc de la sine. Plătim pentru ceea ce nu avem.