Ea este Vera Zadoinov, are 19 ani, originară din orașul Bălți, dar a locuit și și-a făcut studiile până în clasa a 11-a la Chișinău. De doi ani este în SUA, unde a visat de mică să ajungă. Își face studiile în domeniului filmului și teatrului în unul dintre cele mai aglomerate orașe americane, Los Angeles, acolo unde aproape fiecare a doua persoană vrea să producă un film.
Vera Zadoinov, fiica cea mare a avocaților Violeta și Roman Zadoinov, a reușit deja să cucerească inimi prin aparițiile sale în diferite spoturi sau clipuri video. Cea mai recentă colaborare a sa cu renumita trupă Carla’s Dreams vine să confirme, o dată în plus, că ceea ce îți dorești cu adevărat se împlinește. Vera este destul de ambițioasă și perseverentă, pe lângă studii, lucrează pentru a se întreține. Are mari și frumoase planuri pentru viitorul său profesional.
Urmăriți în continuare un interviu cu tânăra Vera Zadoinov, unde povestește cum își trăiește visul american în fiecare zi, ce sfaturi le dă tinerilor pasionați de artă, cu ce sugestii vine pentru Ministerul Educației, dar și ce planuri are pentru R. Moldova.
”De mic copil aveam un vis ca la 18 ani să fiu independentă și să locuiesc în SUA , dar nu oriunde, ci anume în Los Angeles, să îmi fac studiile în domeniul artei, teatrului și filmului. Așa s-a întâmplat că visul mi s-a împlinit atunci când nici nu mă așteptam, atunci când deja moral părinții mă pregăteau pentru studii în Europa, doar că într-o zi părinții m-au anunțat că au decis să mă ajute să îmi fac studiile în SUA și așa am ajuns aici. Am absolvit liceul, iar apoi am plecat în Los Angeles, la doar 18 ani, singură, într-o țară străină, dar cu entuziasmul de a-mi îndeplini visul. Și încă odată m-am convins: dacă îți dorești ceva cu adevărat, neapărat se va împlini.
Cum se fac studiile aici comparativ cu R. Moldova? Totul depinde la ce fel de studii ne referim. Dacă ne referim la liceu, sunt două sisteme de învățământ total diferite. În Moldova ai curriculum și în baza acestuia toți își fac studiile, lecția are 45 min. și suntem evaluati de la 1-10. În SUA e un pic altfel, ți se calculează creditele și evaluarea se face cu A, B, C, D si F. Fiecare elev, pentru a finisa studiile, are nevoie ca la fiecare obiect să aibă un număr total de credite și dacă nu l-a acumulat, există riscul să nu finiseze liceul. E greu la început până începi să înțelegi sistemul american de învățământ, apoi totul devine mai simplu. În comparație cu Moldova, în State studiile sunt mai relaxante, nu există stresul pe care îl au elevii în Moldova. Însă toate acestea se întâmplă pentru că profesorii își încurajează elevii și nu îi stresează, de altfel, un factor important pentru reușite bune.
Aici, în SUA mi-au lipsit cel mai mult prietenii, deoarece în America oamenii sunt mai diferiți decât în Moldova, aici nu sunt atât de comunicabili și deschiși să-și facă prietenii, dar poate nu toți sunt așa, cine știe.
E bine să cunoașteți că și în America sunt elevi care nu finisează școala, care pică examenele, nu doar în Moldova se întâmplă asta. Dar, în comparație cu Moldova, în State profesorii nu se complică, îți explică faptul că trebuie să fii conștient și să înveți, după care le este indiferent dacă studentul învață ori nu. Nimeni nu te sperie, nimeni nu te stresează, iar acest lucru, în opinia mea, nu tot timpul este bine. În schimb, dacă nu ai înțeles tema, profesorul necondiționat va rămâne cu tine după lecții și îți va explica până vei înțelege, fără ca să achite părinții ore de meditații. Ce îmi place aici este că accesul la asemenea studii este pentru toți, fără nici o discriminare, nimeni nu se uită dacă ai sau nu bani, nimeni nu te pune să achiți ore de meditații, nimeni nu te va judeca după haine.
Dacă ne referim la studiile în Universitate, acestea se împart în două categorii: publice și private. În primii ani faci studii generale și după înveți profesia. Totuși în America studenții pot să combine studiile cu munca, așa încât chiar din primii ani de studii la facultate să nu mai depinzi financiar de părinți. Nu cred că acest lucru ar fi posibil în Moldova.
Adaptarea nu a fost ușoară din mai multe motive, eu am venit la 17 ani în SUA. Engleza, deși am învățat-o în Moldova 11 ani, când ajungi în țara unde această limbă este vorbită, îți dai seama că Moldova are probleme mari în modul de a preda această limba, accentul, gramatica și altele. Chiar dacă în ultimul an am luat lecții individuale de engleză cu o profesoară extraordinară care m-au ajutat, totuși, fiind în Moldova și crezând că știi engleza, păi zic eu că mulți din noi se greșesc. Probabil aș opta ca în Moldova să se predea engleza de către profesori nativi. Plus la asta și modul de gândire este diferit. Și acum mai sunt în perioada de adaptare sau mai bine zis de a înțelege modul de viață al americanilor, modul lor de gândire. Dar cu timpul, dacă ai răbdare și un vis, te adaptezi.
E primul an de studii universitare pe care le-am finisat și eu mă întrețin singură, deoarece lucrez, altfel ar fi mai greu să studiezi, să îți achiți studiile și întreținerea etc. În State dacă ești rezident, atunci studiile sunt mai ieftine dacă nu, atunci sunt mai scumpe. Totuși, dacă înveți bine ai șansa să aplici la diverse programe care te ajută să îți achiți studiile. Americanii încurajează studenții buni și îi susțin. Dar când am făcut studii la liceu m-au ajutat părinții, era mai ușor că locuiam cu ei, însă studiile erau gratuite.
Facultatea de teatru și film a fost visul meu de când eram mic copil. Îmi place să joc, îmi place să fiu diferită, nu știu dacă exact pot să redau sentimentul pe care îl am când joc, dar în film ori teatru poți face lucruri pe care niciodată nu le poți face în viața reală. Deși părinții mei își doreau să fac facultatea de drept și să lucrez cu ei, eu nu simt și nu am simțit că acest domeniu este pentru mine. De aceea, am ales să îmi urmez visul, să învăț și să lucrez în domeniul care mă inspiră. În această meserie mă simt foarte confortabil. De când mă țin minte am făcut dansuri, teatru, hipism, muzică, pictură tot ce ține de domeniul artei, aceasta îmi place și aceasta vreau să fac în continuare.
Cea mai prețioasă peliculă pentru mine în care am jucat și care m-a determinat să-mi aleg profesia a fost filmul ”Ocupația”, regizat de Valeriu Jereghi, un film care nu a fost încheiat din cauza războiului început în Ucraina. Eu încă sper ca această peliculă să fie dusă la bun sfârșit, deoarece m-am îndrăgostit în rolul pe care îl aveam acolo. În State am avut filmări în proiecte mici, sunt doar la început de cale, iar drumul spre roluri mari în cinematografie nu este ușor, e nevoie de multă muncă, e nevoie de dorință și mai e nevoie de noroc. Sper să reușesc și să am succes, dar sunt conștientă că trebuie să am multa răbdare. Dacă din Moldova drumul spre cinematografia americana ni se pare aproape, ajungând aici îți dai seama că de fapt nu e atât de aproape și nu e atât de ușor.
Cu renumita trupă Carla’s Dreams am ajuns să colaborez întâmplator, deși acest episod încă o dată mi-a demonstrat că dacă îți dorești ceva neapărat se împlinește. Îmi aduc aminte că odată am fost întrebată de cineva cu ce trupă din Moldova aș vrea să colaborez și am zis Carla’s Dreams, asta fiind în SUA, deși aș colabora cu mai mulți, dar atunci asta am pronunțat. Apoi am uitat de asta, iar peste circa 6 luni s-a împlinit. Atunci când am acceptat colaborarea încă nu știam cu cine anume, dar am acceptat pentru că era indicat că e vorba despre o trupă din România, iar eu țin mult atât la România cât și la Moldova. Nu eram în Los Angeles, eram la părinți, dar am decis să mă implic și să contribui cu ce pot. Ulterior și eu am fost surprinsă când m-au anunțat că e pentru Carla’s Dreams, pe care eu o consider foarte talentată.
Colaborarea cu cei de la Carla’s Dreams e un vis pentru mulți actori tineri, mai ales dacă le înțelegi piesele. Aș menționa că în echipa lor sunt oameni talentați, oameni de artă, iar așa oameni ne lipsesc mult, nu e ușor să combini arta și businessul. Mie îmi place stilul în care ei filmează videoclipurile, e un stil cinematografic și absolut toate scenariile au câte un mesaj ascuns genial, doar să poți și să vrei să îl înțelegi. S-a lucrat ușor cu ei. Cum am fost selectata pentru clip? Nu cunosc, probabil această întrebare mai bine e să o adresați lor. Probabil așa a vrut universul să ne intersectam în Los Angeles.
Atunci când am avut prima întâlnire cu echipa care trebuia să filmeze clipul pentru Carla’s Dreams m-au întrebat dacă pot să îi ajut să identifice un băiat, care va fi și dansator. Eu am fost de acord să îi ajut. Așa am ajuns să îl propun pe Nazar să se filmeze și el în clip. Eu știam că el dansează și l-am întrebat dacă ar vrea să facă parte din acest proiect. Dansatorii la rândul lor sunt prietenii lui Nazar, toți sunt din Ucraina și doar eu din Moldova. Cu Nazar suntem prieteni, el face cursuri de actorie împreună cu mine, așa și ne-am cunoscut.
La momentul dat știu doar cum este să îți fie greu să supraviețuiești într-un oraș înfometat de bani și faimă. Încă nu am ajuns la nivelul de a obține un rol principal într-un film de succes al vreunui regizor renumit, iar proiectele și colaborările mici nu le iau în considerare, deoarece eu îmi doresc mult mai mult. În Los Angeles fiecare al 2-lea filmează câte un film. Dacă se pune întrebarea cât de ușor e să obții un rol într-un film unde regizorul nu este cunoscut, e începător, răspunsul ar fi că e destul de ușor, important să ai dorință. Dar dacă vorbim despre un film deja regizat de cineva foarte cunoscut din industria filmului, este mai complicat, dar în viziunea mea nu și imposibil, e nevoie doar de timp.
Cel mai valoros premiu pentru mine ar fi să joc un rol provocator și să colaborez cu un regizor talentat care să aibă o viziune artistică. Nu mă gândesc la premii de genul Oscar ori Cannes, dar ambele premii sunt valoroase pentru cei ce joacă ca să fie premiați. Pentru mine, visul meu e să fiu o actriță bună, să am colaborări cu regizori buni și mai puțin mă gândesc ca să fiu premiată pentru munca mea. Eu nu lucrez pentru premii și cred că așa e corect. Premiul cel mai bun e publicul care îți apreciază și înțelege munca.
Un vis legat de cinematografie este să joc roluri contrare, opuse mie sau cum mă vede lumea că sunt.
Pentru a fi utilă țării trebuie să pot întâi să mă realizez eu, lucru la care lucrez mult, după care sper să pot inspira mulți tineri din Moldova, tineri care au vise, dar nu știu cum să și le realizeze. Aș vrea să încurajez tinerii să nu le fie frică de schimbări, chiar dacă la început sunt schimbări care par imposibile.
Îmi este greu sa vorbesc despre proiectele pe care as vrea sa le fac pentru țara atunci când nu am multă experiență și nici putere de a pune în acțiune acest plan. Cu toate acestea, aș introduce schimbări în sistemul de învățământ, aș încuraja tinerii să se dezvolte în domeniul artei, or în Moldova, cu regret, când un copil spune că vrea să devină actor, pictor, dansator, mereu va auzi replica – aceasta ce e profesie?! Ai să mori de foame cu așa meserie. Avem atâția tineri talentați care își schimbă visurile fiind influențați de părinți, bunei, rude, vecini, etc. influența societății dăunează foarte mult, iar oamenii de artă suferă. Da, ei vor învăța acest domeniu impus de societate, dar credeți-mă fericiți nu vor fi niciodată. Artiștii nu sunt business-mani, ei nu se gândesc la bani, ei se gândesc la artă, ei au multe emoții, au emoții diferite pe care vor să le transmită lumii, ei la început trăiesc din bani puțini și confortul pentru ei mai puțin contează.
Probabil aș avea un mesaj către Ministerul Educației din Moldova să introducă în curricula școlară ore extrașcolare de teatru. Nu toți au posibilitatea să achite aceste lecții, dar talentați copii sunt foarte mulți și ei trebuie ajutați. În America sunt astfel de lecții și cei care vor să-și aleagă această meserie au posibilitatea să o învețe, fiind încă pe băncile școlii.
Aș pune un accent mare pe dezvoltarea filmului în Moldova, aș vrea să fie cât mai multe proiecte bune de film acasă, iar prin aceasta vom avea o posibilitate să ne cunoască lumea, să ieșim spre lumea mare a cinematografiei. Toți vorbim limbi diferite, dar prin film consider că ne poate înțelege multă lume. Îmi doresc mult să se schimbe un pic viziunea oamenilor despre artă, îmi doresc mult ca oamenii să fie mai buni, să susțină artiștii și nicidecum să nu îi inhibe, iar pentru aceasta un rol important îl joacă educația. Atunci când voi avea posibilitate, cu siguranță, voi susține tinerii artiști de acasă, pentru că știu cât e de greu acest drum dacă ești în Moldova.
Aș vrea mult să avem cât mai mulți oameni onești la conducerea țării, care să susțină tineretul și să îl motiveze să rămână acasă, să găsească finanțe care să susțină proiectele acestora în orice domeniu, astfel ca să fie implementate acasă și să ne mândrim cu succesele lor. Oare nu ar fi frumos să facem filme bune acasă și să participam la diverse concursuri internaționale ca să ducem faima țării noastre? Muzică buna avem și mă bucur că Moldova este cunoscută prin oameni de artă în acest domeniu. Îmi doresc nespus de mult ca oamenii în Moldova să fie mai pozitivi, să zâmbească mai mult, să nu fie invidioși pe alții și să-și acorde susținere, deoarece viitorul fără oameni care doresc să facă schimbări bune este imposibil, totul trebuie să înceapă de la noi. Îmi doresc ca cei plecați să nu uite de unde vin, unde le sunt rădăcinile. Vreau mai mult zâmbet acasă. La fel visez să am mai multe proiecte cu cei de acasă, as vrea să fac un film bun despre Moldova și în Moldova. La un asemenea scenariu încă mai lucrez, deși sunt conștientă că fără bani nimic nu e posibil, dar, viața m-a învățat că dacă ai dorință neapărat se va împlini, aceasta am învățat-o de la bunii mei Victor și Vera pe care îi iubesc nespus de mult și care mereu mi-au fost alături, iar viața îmi arată că ei aveau mare dreptate”.
Vă mulțumesc pentru interviu!
