Francezii au stat cu sufletul la gură aseară pe parcursului întregului meci care a calificat echipa națională a Franței în finala Cupei Mondiale. După meci, involuntar, aici, la Marseille, nu ai cum să nu simți toată această atmosferă de bucurie și mândrie pe care o trăiesc francezii și întreaga Franță.
La Paris, pe Champs-Elysées sute de mii de oameni au ieșit să se bucure de victoria echipei lor și de faptul că Franța a ajuns în finala Cupei Mondiale.
Orașele franceze sunt pline de oameni care se bucură pentru echipa lor. Este solidaritate, bucurie, mândrie, prin faptul că ei, francezii, reprezintă o valoare, o voce mondială, de această dată prin echipa de fotbal.
În platourile de televiziune era aceeași nebunie ca și pe străzi, invitați care dansau și se bucurau sincer pentru performanța Franței. Așadar, o țară care vibrează în unison pentru echipa lor.
Ca de fiecare dată, revin cu gândul la țara noastră. Noi ce avem? Suntem încă destul de departe de a simți asemenea emoții și mândrie, chiar dacă vorbim despre fotbal sau despre alte tipuri de sport care ar putea să ne facă mândri de țara în care trăim. Chiar și în sport nu ne putem identifica ca națiune, de obicei ”ținem” cu ”ai noștri”, iar ”ai noștri” fiind ”rușii”. Sindromul Stockholm e adânc infiltrat în mințile oamenilor.
Nu ne ajunge coeziune, solidaritate și mai ales patriotism și apartenența la neam și țară. Cu atât mai mult, suntem aruncați în groapă și mai adânc, iar lumina de la sfârșitul tunelului, nici măcar nu se vede.
